„În fiecare adult se află ascuns un copil care vrea să se joace”

Friedrich Nietzsche

Avem cu toții dialoguri interioare: lucruri pe care ni le spunem atunci când vorbim cu noi înșine

Exemplu: Prăjitura cu ciocolată

Vocea 1: „Vreau să mănânc prăjitura cu ciocolată din frigider!”

Vocea 2: „Nu mânca prăjitura! O să te îngrași și o să arăți ca o vacă!”

Vocea 1: „Dar vreau prăjitura!”

Vocea 2: „Dacă vrei să mănânci ceva, mai bine mănânci ceva sănătos: fă-ți o salată!”

Vocea 1: „Nu vreau o salată! Vreau prăjitura cu ciocolată din frigider!”

Vocea 2: „Deja ai mâncat cina. Mai bine du-te la culcare!”

Vocea 1: „Nu! Măcar o linguriță, de gust!”

Vocea 2: „Dar știi bine că oricât de puțin ai mânca, pui tot pe tine!”

Vocea 1: „Nu-mi pasă! Mi-e poftă de prăjitura cu ciocolată din frigider!”

Vocea 1: „Bine, dar doar o linguriță ”

Vocea 2: „Bine, doar o linguriță… și apoi mai vedem…”

Ai avut vreodată o astfel de conversație în mintea ta? Majoritatea dintre noi avem în fiecare zi astfel de dialoguri interioare: o parte din noi dorește ceva însă o altă parte dorește cu totul altceva.

De cele mai multe ori nu conștientizăm aceste conversații decât în momentele în care vocile devin puternice și sentimentele pe care le generează se intensifică.

Uite cine cu cine vorbește!

Odată ce devenim conștienți de realitatea conversațiilor noastre interioare, întrebările firești care apar sunt:

„Cine cu cine vorbește?”

„Cine întreabă și cine răspunde?”

„Cine acuză și cine se scuză?”

Cel mai adesea, vocile celor 2 personaje din discuție par a fi o voce de Copil și o voce de Părinte.

Copilul vrea să primească lucruri și să facă acțiuni care îi produc plăcere, satisfacție și confort emoțional, iar Părintele dorește să-l tempereze, să-l responsabilizeze și să „reducă pagubele”. Copilul „vrea ceea ce vrea și vrea acum”, iar Părintele „vrea ceea ce trebuie făcut și ceea ce este corect”.

Vocile din mintea noastră: Copilul și Părintele Interior

Cine este Copilul Interior?

Copilul Interior reprezintă partea din noi care simte emoțiile și senzațiile și reacționează la realitatea exterioră și la cea interioară.

  • Este acea parte copilărească, entuziastă, efervescentă și veselă din fiecare persoană (Copilul Interior Pozitiv);
  • De asemenea este și partea care păstrează suferința, traumele și durerea din trecut (Copilul Interior în Suferință);
  • Și este și acea parte care reacționează în mod copilăresc, impulsiv și irațional pentru a ne proteja de suferința din trecut (Copilul Interior Negativ);

Vocea Copilului Interior transmite nevoile sau activitățile dorite și mai ales plăcute, care pot fi realizate la momentul prezent. Este vocea pe care ai avut-o pe vremea când erai copil: reflectă aceleași atitudini, caracteristici și mod de „gândire” din copilărie (până la vârsta de 7 ani).

Copilul Interior controlează emoțiile și energia fiecărei persoane adulte și este sursa de vitalitate, de entuziasm, de creativitate și de „joie de vivre”. Acesta este Copilul Interior Pozitiv.

În egală măsură, Copilul Interior este și depozitarul emoțiilor negative, al credințelor limitative, al rolurilor rigide din familie. Acesta este Copilul Interior în Suferință.

Tot Copilul Interior este și cel care recurge la comportamentele disfuncționale pentru a acoperi suferința din trecut. Acesta este Copilul Interior Negativ.

Cine este Părintele Interior?

Părintele Interior reprezintă partea din noi care reflectă programarea primită în copilărie din partea părinților, împreună cu cea primită din partea altor persoane care au avut temporar un rol de părinte pe parcursul anilor de formare (bunici, frați mai mari, colegi și prieteni, profesori, antrenori, lideri religioși).

Vocea Părintelui Interior cuprinde toate atitudinile, regulile și normele de comportament primite de la părinții exteriori.

Dacă această voce susține Copilul Interior, îi oferă înțelegere, înțelepciune, compasiune și încurajare, este vocea Părintelui Interior Pozitiv.

Vocea Părintelui interior poate fi uneori critică, acuzatoare: poate să ofere iubire și acceptare dar în mod condiționat („Te iubesc doar dacă faci ceea ce îți spun eu”).

Poate această voce încearcă să motiveze Copilul Interior să facă „ceea ce trebuie făcut” prin amenințare („...Știi bine că oricât de puțin ai mânca, pui tot pe tine!”) sau prin rușinare („Nu mânca prăjitura! O să te îngrași și o să arăți ca o vacă!”). Acesta este Părintele Interior Negativ.

Trecutul devine prezent prin ceea ce ne spunem atunci când vorbim cu noi înșine

De cele mai multe ori, conversațiile interioare se transformă în conflicte interioare: Părintele Interior încearcă să constrângă Copilul Interior să facă anumite lucruri (cum ar fi să nu mănânce prăjitura din frigider).

Pentru că acest Copil Interior controlează emoțiile și energia de acțiune, încercările Părintelui Interior eșuează, iar problemele rămân nerezolvate sau se agravează (cum ar fi acumularea kilogramelor în exces).

În astfel de situații Părintele Interior este Negativ: încearcă să impună o decizie majoră chiar și fără a ține cont de nevoile și dorințele Copilului Interior, la fel cum s-a întâmplat în trecut cu părinții din realitate.

Istoria se repetă: chiar dacă am devenit adulți și nu mai avem lângă noi un părinte critic care să ne impună cu forța să facem anumite lucruri sau să gândim într-un anumit fel, vocea acestui părinte a rămas în mintea noastră.

Ajungem să vorbim cu noi înșine la fel cum au vorbit cu noi părinții noștri, în copilărie. Iar dacă părinții nostri ne-au criticat, ne-au abuzat și ne-au lovit „spre binele nostru” așa cum am scris într-un articol anterior, ajungem să facem aceleași lucruri cu noi înșine, în prezent.

 Trecutul devine prezent prin ceea ce ne spunem atunci când vorbim cu noi înșine.

Nu e prea târziu să avem o „copilărie fericită”

Chiar dacă e imposibil să ne întoarcem în copilărie și să schimbăm ceea ce ne-a adus suferință, putem totuși să „reparăm” unele lucruri. Nimeni nu a avut o copilărie perfectă și nici părinți perfecți.

Spre deosebire însă de un copil care nu poate schimba modul în care este crescut de către părinții săi exteriori, un adult are posibilitatea de a schimba modul în care Părintele său Interior interacționează cu Copilul sau Interior.

Această interacțiune poate fi numită reparentaj interior: fiecare dintre noi putem deveni Părinți mai buni pentru Copiii noștri Interiori.

Iar primul pas pe care îl putem face este să învățam cum să vorbim și ce anume ne putem spune atunci când vorbim cu noi înșine.

„Nu este nevoie să plătești prețul vieții tale pentru a fi iubit. Singura relație care este cu adevărat vitală într-o viață este relația cu tine însuți. Din toate persoanele pe care le vei cunoaște într-o viață, tu ești singura pe care nu o vei pierde vreodată.”

JO COUDERT

Leave a Reply

Your email address will not be published.