Ca și copil, eram foarte timidă și foarte sensibilă. Mă ascundeam după fusta mamei. Întotdeauna am considerat această sensibilitate un handicap, pentru că mă bloca atunci când îmi era lumea mai dragă. Dar de fapt, nu ea mă bloca, ci faptul că nu știam cum să o gestionez și încercam să o reprim.
Pe la 48 de ani, am descoperit Reiki.
Cand am ales sa merg pe acest drum, știam doar că înseamnă “lucrul cu lumina” și îmi era de ajuns. Venea după o perioadă cu multe încercări, cu multe căutări, perioadă în care simțeam că nu mai văd luminița de la capătul tunelului. Și am început, pas cu pas, să învăț. Mi se părea că totul merge prea încet, că nu se întamplă nimic, că nu fac progrese, că nu văd.
Voiam ca totul să se întâmple peste noapte și să mă trezesc fără acea greutate în suflet, care mă chinuia de atâta timp. întrebam când o să se întâmple, iar Maestra mea Reiki îmi răspundea “atunci când n-o să mai întrebi”. Era lecția răbdării și știam asta. Îmi făceam auto-tratamentul și se mai linișteau puțin gândurile care mă înnebuneau. Nu aveam încredere în ceea ce eram, în ceea ce simțeam, în ceea ce reprezentam eu ca ființă. Voiam magie.
Dar magia nu a venit decât în timp, adusă de cunoaștere și de lucrul efectiv cu cele două baghete magice: mâinile mele. Am învățat să mă cunosc și, mai târziu, să mă ajut. M-am certat, m-am iertat, m-am supărat, m-am iubit, m-am descoperit, m-am pierdut. Și, în final, am rămas cu mine. Cu mine, cea autentică, cea îndrăgostită de viață, chiar dacă riscam să fiu etichetată după conveniențele societății.
Am ales să îmi trăiesc viața conform valorilor mele interioare și să nu mă mai raportez la așa-zisele valori exterioare ale celor din jur, în viața cărora voiam să fiu acceptată. Am ales să nu mai simt nevoia să fiu validată de ceilalti, căci singura validare de care am nevoie este cea a sinelui meu divin.
Poate că Dumnezeu mi-a dat această sensibilitate ca să pot percepe cu toate simțurile ce se petrece în jurul meu. Și dacă am simțit durerea cu intensitate dublă, la fel am perceput și fericirea. Și da, astăzi, asta mi se pare un privilegiu, pentru că mă ajută să empatizez cu oamenii, să-i pot ajuta, să pot să aduc un plus de bucurie și un plus de frumusețe lumii în care trăim.
Reiki m-a condus spre aceste lucruri înspre binele meu cel mai înalt. Îi mulțumesc cu iubire și recunoștință Maestrei mele, care mi-a fost mentor, prietenă și înger protector de-a lungul călătoriei. Mi-a fost dat să fiu lumină! Asta m-a ajutat pe mine.
Sunt 1001 de căi (ca poveștile Șeherezadei) să ajungeți la același rezultat. Contează doar să nu vă complaceți în acea suficiență care vi se pare zona voastră de confort și, chiar dacă vă displace efortul de a ieși din ea, să continuați să căutați acel ceva cu care sufletul vostru rezonează.