Ți-am prezentat în articolul anterior conceptul Copilului și cel al Părintelui Interior.
Copilul Interior este partea din noi care simte emoțiile și senzațiile, care păstrează toate experiențele din trecut și reacționează la realitatea exterioară și la cea interioară.
Copilul Interior are mai multe manifestări sau fațete: cuprinde conștiința, emoțiile, comportamentul, înțelegerea și percepția pe care le-am avut în fiecare etapă a copilăriei noastre.
Avem în interiorul nostru un sugar vulnerabil (0-1 an), un ante-preșcolar încăpățânat (1-3 ani), un preșcolar curios (3-6 ani), un mic școlar harnic și competent (6-12 ani) și un adolescent tumultuos și rebel (12-20 de ani).
În acest articol vei afla cine este Copilul Interior Vulnerabil și care sunt cele 2 manifestări ale sale: Copilul Natural și Copilul aflat în Suferință.
Cine este Copilul Interior Vulnerabil?
Fiecare dintre noi am venit pe această lume sub forma unui copil vulnerabil, neajutorat și lipsit de apărare. În primul an din viață am fost într-o stare de dependență totală față de părinţi (sau persoanele cu rol de părinţi): am avut nevoie să fim îngrijiţi, protejaţi și iubiţi. Am avut nevoie ca toate necesitățile noastre fizice și emoționale să fie satisfăcute de către ceilalți.
Cu toate că fiecare om crește și se maturizează în timp, conștiința fragilă, delicată și vulnerabilă a copilului mic (până la vârsta de 1 an) rămâne imprimată în subconștientul fiecăruia dintre noi, pentru tot restul vieții.
Copilul Interior Vulnerabil este o fațetă a Copilului Interior care reflectă fragilitatea, vulnerabilitatea și nevoia de protecție a copilului cu vârstă până la 1 an.
Copilul Interior Vulnerabil este foarte sensibil la ceea ce se întâmplă în mediul exterior și la emoțiile celorlalți. Detectează în mod intuitiv gândurile și emoțiile neexprimate ale celorlalte persoane și este un „radar” ce detectează autenticitatea sau falsitatea gândurilor și a emoțiilor acestora.
Adeseori se manifestă în exterior prin stări de fragilitate și de vulnerabilitate: oboseală, durere, afecțiuni ale corpului. Aceste momente sunt cele în care avem nevoie de îngrijire și de protecție din partea persoanelor în care avem încredere, la fel ca un copil mic care are nevoie de îngrijirea și suportul părinților.
De asemenea, Copilul Interior Vulnerabil se poate manifesta în viața noastră în momente în care facem schimbări rapide (cum ar fi un nou job, schimbarea sau pierderea partenerului de viață, apariția și îngrijirea unui copil, un moment de pierdere majoră, la începutul unei activități procesuale majore: startul unei noi afaceri, reluarea studiilor pentru obținerea unei calificări, etc).
Dacă acest Copil Interior Vulnerabil nu primește ceea ce are nevoie și mai mult, este abuzat, rănit, neglijat și constrâns prin condiționare, va scoate la suprafață fațeta sa negativă: cea a Copilului Rănit, aflat în Suferință.
Dacă acest Copil Interior Vulnerabil primește îngrijirea, protecția și atenția persoanelor în care are încredere își poate manifesta fațeta pozitivă: cea a Copilului Natural.
Cine este Copilul Interior aflat în Suferință?
Vulnerabilitatea naturală expune orice copil la riscul de a fi rănit: nu există părinți perfecți care să satisfacă imediat fiecare nevoie a copilului, exact la momentul potrivit.
În plus, fiecare părinte își crește copilul așa cum a fost crescut la rândul său (sau complet opus de modul în care a fost crescut). Metodele obișnuite de parentaj în trecutul nu foarte îndepărtat erau bazate pe constrângeri materiale, restricții emoționale, indisponibilitate, manipulare, înfricoșare, rușinare, etc. Acesta era parentajul uzual și chiar și părinții care își iubeau copiii recurgeau la aceste metode pentru că păreau a fi normale, firești, acceptabile social.
Din acest motiv majoritatea copiilor au fost și sunt în continuare afectați într-o anumită măsură, în funcție de condițiile pe care le-au primit în familia de origine.
Din nefericire, aproape fiecare dintre noi am avut Copilul Interior Vulnerabil rănit în mod repetat, până la vârstă de 1 an. Purtăm în prezent un Copil Interior aflat în Suferință care, de cele mai multe ori, rămâne ascuns în subconștient.
Copilul Interior în Suferință (sau Copilul Interior Rănit/Abandonat/Pierdut) este o fațetă a Copilului Interior care este împovărat cu:
- Emoții negative (frică, rușine, tristețe, furie);
- Experiențe traumatice sau Adversitățile Experimentate în Copilărie (citește aici articolul despre Studiul ACE);
- Credințe limitative deprinse din familie și din societate (citește aici articolul despre credințele generate de parentajul toxic);
- Reguli familiale abuzive („Nu ai voie să-ți exprimi emoțiile”,„Trebuie să-ți facidatoria, „Trebuie să păstrezi secretele familiei și aparențele”, Trebuie să fii perfect și să faci lucrurile perfect”, etc);
- Roluri familiale rigide („Oaia neagră a familiei”, „Țapul Ispășitor”, „Copilul Pierdut”, „Salvatorul onoarei familiei”, „Băiatul mamei”, „Prințesa tatălui”, „Părintele de serviciu pentru frații mai mici”, etc);
Cine este Copilul Natural?
Cu toate că fiecare copil până la 1 an este vulnerabil și poate fi cu ușurință rănit, acest copil are calități extraordinare. Aceste calități sunt universale pentru că fiecare copil le are în mod natural și fiecare persoană adultă păstrează în adâncul sufletului calitățile minunate ale Copilului Natural: curiozitatea, optimismul, tenacitatea, spiritul de joacă, spontaneitatea, unicitatea, capacitatea de a iubi și de a primi iubire.
Pentru un copil totul este interesant: percepe miracolul realității prin toate simțurile sale. Curiozitatea este manifestarea înnăscută a copilului de a învăța, de a experimenta, de a explora, de a privi, de a atinge. Pentru el/ea totul este nou și totul este un prilej de aventură, de încântare și trebuie „gustat”.
Tendința naturală a copilului spre dezvoltare, spre expansiune, spre învățare îi oferă o atitudine firească de optimism: universul este un loc prietenos în care nevoile îi sunt împlinite, în care poate dezvolta un sentiment fundamental de încredere.
De asemenea, Copilul Natural are o încredere înnăscută în oameni, în special față de părinții săi. Încrederea și optimismul sunt fundamentale pentru orice relație de intimitate.
Prima relație intimă este cea a copilului cu părinții săi: dacă părinții pot accepta și prețui vulnerabilitatea copilului și îi permit să-și manifeste calitățile sale naturale, îi vor alimenta încrederea în ceilalți și încrederea în propria persoană. Iar acest sentiment fundamental de încredere este baza atașamentului securizant ce constituie model optim pentru fiecare relație inter-umană viitoare din viața acelui copil.
Tenacitatea este capacitatea de a-ți urmări scopurile și de a găsi soluții pentru depășirea obstacolelor întâmpinate pe parcurs. Un copil încearcă de mii de ori până reușește să facă primul său pas: își păstrează în permanență optimismul și continuă să testeze, să experimenteze și să încerce până când reușește.
Copiii sunt curajoși și se lansează permanent în căutarea unor noi aventuri: de la explorarea pătuțului la explorarea camerei sau la „împrietenirea” cu animalul de companie care este de 5 ori mai mare decât copilul. Imaginează-ți cum ar fi să întâlnești „un câine de 400 de kilograme” pentru prima dată….
„Maturitatea înseamnă regăsirea seriozității pe care adultul a avut-o în momentele de joacă din copilărie.” Friedrich Nietzsche
Spiritul de joacă al Copilului Natural provine dintr-un sentiment de libertate înnăscut și din capacitatea de a se mișca și de a răspunde cu spontaneitate la ceea ce i se întâmplă.
Imaginația joacă un rol important: copiii transformă orice obiect într-un instrument de joacă: o mătură poate deveni un căluț, un băț devine o sabie, o pătură devine o mantie de prințesă…
Spiritul liber de joacă al copiilor este „o ocupație serioasă”, așa cum spunea Nietzsche.
Cu toate că un copil este imatur, acesta păstrează sentimentul puternic de întregire: este conectat și unificat cu propria sa persoană. Sentimentul de a fi întreg și complet dă sensul perfecțiunii fiecărui copil.
Fiecare copil este unic, este special și este perfect așa cum este. Nu mai există niciun alt copil la fel și nu va mai exista vreodată cineva identic.
De aceea, orice copil este valoros, iar viața sa este irepetabilă și prețioasă. Fiecare copil simte acest lucru și păstrează sentimentul de unicitate și de valoare, dacă părinții săi îl tratează cu iubire și cu respect.
Un Copil Natural nu are nevoie să fie definit de ceea ce face sau de ceea ce spune
El „este ceea ce este” nici mai mult, nici mai puțin
„A fi ceea ce ești” este însăși esența spiritualității pentru că descrie cel mai profund și cel mai autentic mod de a fi: starea de a fi tu însuți.
Iar copiii ilustrează în mod natural acest concept: sunt maeștri Zen, mistici naivi, înțelepți fără intenție…
Una dintre cele mai profunde răni spirituale pe care părinții și societatea o pot aduce copiilor este să-i facă să-și piardă acest sentiment profund de a „fi ceea ce sunt” prin rușinare, critică, abuz și neglijență.
Pierderea conștiinței de a fi o persoană unică, irepetabilă și valoroasă este probabil cea mai distructivă moștenire pe care majoritatea părinților au lăsat-o copiilor.
Din nefericire foarte puțini copii vor regăsi această conștiință la vârstă adultă.
„Dintre toate nevoile pur umane, nevoia de iubire este primară. Este cea mai umanizantă și dincolo de oricare altă nevoie, ne face să fim oameni” Ashley Montagu
Copiii sunt predispuși în mod natural la iubire și afecțiune. Cu toate acestea, copilul trebuie să fie mai întâi iubit ca să poată iubi. Are nevoie să primească un model de iubire necondiționată din partea părinților săi pentru a crește și pentru a se dezvolta optim.
Când acest lucru se întâmplă, copilul dobândește în mod intuitiv capacitatea de a iubi și de a se iubi pe sine.
Dacă însă copilul nu este iubit „pentru că este ceea ce este” și este iubit în mod condiționat „doar dacă este ascultător” și „face ceea ce i se spune”, el își pierde conștiința unicității și a valorii sale (așa cum spuneam mai devreme) și în același timp pierde și contactul cu Sinele său autentic.
Sentimentul profund de abandon care rămâne în viața copilului neiubit sau iubit condiționat este probabil cea mai profundă rană sufletească păstrată de Copilul Interior aflat în Suferință.
Un adult care are în interiorul său un Copil aflat în Suferință va fi înfometat să primească iubirea celorlalți dar, în același timp, incapabil să o folosească atât timp cât nu a învățat să se iubească pe sine.
Iar învățarea iubirii de sine este o lecție de viață pe care doar un părinte o poate oferi copilului său.
Vestea bună este că fiecare dintre noi putem învăța să devenim Părinți mai buni atât pentru Copiii noștri Interiori cât și pentru cei „Exteriori”, chiar dacă am avut un start dificil în viață.
Și uneori, copiii sunt cei care ne învață cum să devenim Părinți mai buni:
„Probabil că și eu aș fi rămas prinsă în această constrângere de a-mi proteja părinții…dacă nu aș fi intrat în contact cu Copilul meu Interior care mi-a apărut târziu în viața mea, cu dorința de a-mi spune secretul său…acum stau în fața unei uși deschise, cuprinsă de frica de întuneric a adultului…dar nu am putut să închid ușa și să las singur acest Copil până în momentul în care voi muri…am luat decizia să-mi schimb profund viața… să-mi pun încrederea în această ființă aproape autistă care a supraviețuit zeci de ani în izolare.”
Alice Miller