Ultima perioadă a adus în viața fiecăruia dintre noi o serie de restricții și de obligații pe care nu le putem ignora.

Una dintre aceste obligații este purtarea maștii de protecție în spațiile închise. Fie că vorbim despre magazine, locul de muncă sau transportul în comun, regula este aceeași – trebuie să purtăm mască.

Eu, ca și tine probabil, mi-am pus întrebarea: “Cât este de dificil să minți atunci când porți masca de protecție?

Pentru o persoană care minte în mod frecvent, purtarea maștii poate părea un real ajutor atunci când dorește să omită adevărul într-o conversație sau când vrea să spună o minciună într-un context creat.

Dar masca nu protejează un mincinos în a ascunde adevărul.

Este adevărat că interlocutorul nu mai poate vedea complet fața mincinosului dar are acces la foarte multe alte instrumente.

Primul detaliu la care poți fi atent sunt ochii mincinosului.

Dacă privirea fuge pentru o fracțiune de secundă în partea stângă a ochilor, cel care relatează situația încearcă să își amintească secvențe a ceea ce vrea să relateze. Însă, dacă privește spre partea sa dreaptă, putem fi siguri că vom auzi în curând o minciună sau o poveste creată pe moment.

Tonalitatea. Este un alt detaliu care poate da de gol un mincinos.

Acest aspect poate fi foarte util atunci când ascultăm o persoană pe care deja o cunoaștem și cu care suntem obișnuiți cu tonalitatea vocii atunci când este în stare relaxată. Dacă, surprindem în conversație o tonalitate a vocii mai ridicată decât cea pe care o cunoaștem în mod obișnuit, trebuie “sa ciulim” urechile pentru că este foarte posibil să auzim ceva ce nu este adevărat.

Atenție la neconcordanțe. Comunicarea non-verbală ar trebui să consolideze ceea ce se spune. Persoana spune un lucru, dar limbajul său corporal transmite altceva? De exemplu, va spune da în timp ce clatină capul în semn de nu.

Postură și gestică. Privește cu atenție corpul interlocutorului este relaxat sau rigid și imobil? Umerii sunt tensionați și ridicați sau relaxați?

Acestea sunt elemente ușor de urmărit, iar o minciună poate fi rapid identificată. O persoană care spune adevărul va fi întotdeauna relaxată, iar poziția corpului va fi una normală.

Ai încredere în instinctele tale. Recomandarea mea este să nu ignori ceea ce instinctul tău îți șoptește. S-ar putea să te scoată dintr-o situație neplăcută și să nu fi parte dintr-o minciună spusă cu naturalețe.

Dacă nu ești convins că impresia pe care o ai este corectă, caută încă un detaliu din cele de mai sus, care să te ajute în stabilirea adevărului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.